Page 34 - Brosura Campanie 2024 Primar Florin Chelaru
P. 34
CONSILIUL LOCAL
NĂVODARI
RESPECT
FAȚĂ DE LEGE
Sunt consilier juridic în cadrul
Biroului Individual Notarial Paris
Lucia, cu o experiență de peste
20 de ani în acest domeniu, mp
în care mi-am făcut cunoscute
abilitățile în slujba comunității.
Am absolvit Facultatea de Drept
și Ș ințe Administra ve din cadrul
Universității ”Ovidius” Constanța.
Ene Steluța-Claudia
Sunt o persoană organizată, atentă la detalii și capabilă să lucrez eficient atât
individual, cât și într-o echipă. Îmi place să abordez proiectele cu o a tudine
pozi vă și să găsesc soluții crea ve pentru a rezolva problemele întâlnite pe
parcurs. Am o abordare orientată spre rezultate pozi ve, prin perseverență și
devotament.
Consider că locul meu în echipa Par dului Social-Democrat Năvodari va aduce
un plus în beneficiul orașului Năvodari, prin aportul intelectual al seriozității și
promp tudinii.
Alături de echipa de consilieri
#09Misiune locali PSD Năvodari

