Page 29 - Brosura Campanie 2024 Primar Florin Chelaru
P. 29
O noua
misiune
pentru Navodari
INVESTIM
ÎN SĂNĂTATE
Am absolvit Universitatea de
Medicină și Farmacie ”Nicolae
Testemițanu” din Republica
Moldova. Sunt medic specialist pe
stomatologie generală, competență
în implantologie dentară, cu o
experiență de peste 30 de ani în
domeniu.
Ceban Cornel
Sunt locuitor al orașului Năvodari din anul 2001, sunt căsătorit și am patru copii.
M-am născut în Republica Moldova, însă Năvodariul este orașul care m-a adoptat
și mă declar cu mândrie năvodărean. În prezent, profesez ca medic stomatolog
în orașul Năvodari, în cadrul clinicii ”Ceban Dent”, alături de șase cadre medicale
din Năvodari. Sunt o persoană pragma că și reușesc de fiecare dată să iau
hotărâri decisive importante.
Îmi doresc să mă implic și să par cip ac v la implementarea de noi proiecte
necesare orașului în domeniul sănătății. Sunt mândru că alături de echipa
Par dului Social-Democrat pot lupta pentru sănătatea năvodărenilor.
chelaruflorin.ro psd-navodari.ro
31

